Animus Consiliere psihologica

La ce să te aștepți într-o ședință psihologică? (2/6)

Care sunt primii pași în ședința cu un psiholog?

Într-o primă sesiune tipică, psihologul

  • te va întâmpina și te va conduce în cabinet, dacă sesiunea are loc fizic și nu online.
  • se va prezenta, eventual îți va cere permisiunea să își ia notițe
  • poate îți va vorbi puțin despre cadrul terapeutic: spațiu, distanța relațională, confidențialitate
  • va deschide discuția despre chestiunile administrative – cum agreați să procedați cu ora programată, frecvența ședințelor, situațiile de amânare, anulare, întârziere, precum și cele legate de plata serviciului psihologic și de contract.
  • va încerca să înțeleagă ce te aduce în consiliere – ce te preocupă, de câtă vreme, ce speri să obții din demersul psihologic, ce îți dorești sau cu ce scopuri ai venit, părerea ta despre situația în care te afli și despre tine

Cabinetul unde se desfășoară fizic ședințele are, de obicei, o canapea, unul sau două fotolii, o masă scundă. Este, de regulă, o cameră plăcută, aerisită, luminoasă, adesea cu cărți, plante, obiecte decorative.

Dacă întâlnirile au loc online, psihologul îți va explica cele necesare pentru o experiență optimă, neîntreruptă de probleme tehnice.

Ședințele durează 45-50 minute, timp în care, se pot întâmpla unele lucruri – discuții, exerciții, revelații, episoade relaxante sau intense mental sau emoțional. Împreună cu psihologul tău:

  • adesea se discută evenimentele importante pe care le-ai trăit în ultima săptămână
  • se continuă discuțiile pe teme abordate în sesiunile trecute
  • se urmăresc obstacolele pe care le-ai întâlnit în ce ți-ai propus să faci
  • se pot stabili noi planuri de urmat, cu pașii aferenți
  • se pot învăța sau exersa diverse tehnici
  • se fac testări psihologice – poți desena obiecte, face scheme, crea liste etc
  • în multe cazuri, se face o recapitulare finală a sesiunii și se stabilesc experimente sau sarcini pentru perioada până la următoarea ședință

Similar Posts